|
Cum este percepută Gelozia?
Tema geloziei a fost atât arhaic cât şi contemporan
dezbătută, prezentată si mai ales,
trăită in toate formele ei, atât in viața personajelor reale cât si in cea a
personajelor literare. Pentru a ne reaminti constanţa şi trăinicia geloziei în
existenţa oamenilor, vă invit să aruncaţi pentru o secundă privirea în Iliada
lui Homer, mai târziu prin anii 1200 în Cântecul Nibelungilor, sau prin anii
1600, perioada lui Shakespeare, în Othello şi de ce nu, astăzi, pe canalele de
televiziune sau pe paginile ziarelor, în care această tematică este de mare
actualitate.
Câţiva dintre clienţii mei actuali în psihoterapie,
afirmă despre gelozie: ”Mă enervează la culme faptul că sunt geloasă! Nu prea
înţeleg de unde provine sentimentul asta... îmi creează nesiguranţă şi teamă!”
sau “ Gelozia pentru mine e ca o umbră care mă urmăreşte mereu…, mă schimbă aşa
de mult încât nu mă recunosc…, e sentimentul de neîncredere în forţele
proprii…!” ; “Pentru mine, gelozia e mult mai puternică decât mine… gândesc tot
timpul că iubitul meu îmi este infidel… din ce în ce mai mult, cred că, gelozia
devine o boală...!” Exemplele pot continua la nesfârşit, deoarece, acest
sentiment este trăit într-o manieră chinuitoare de foarte mulţi dintre noi.
Ce este Gelozia?
Oricâte definiţii a îmbrăcat de-a lungul timpului,
gelozia poate fi caracterizată ca fiind: “sentimentul chinuitor provocat de
bănuiala sau incertitudinea că persoana iubită este infidelă.”Gelozia este un
sentiment profund, tenace şi uneori, dificil de modificat. De cele mai multe
ori, gelozia corespunde fricii de a fi abandonat, în cazul în care partenerul
se ataşează de o altă persoană. Gelozia nu ascunde numai un sentiment, ci şi un
întreg comportament, o strategie întreagă şi se manifestă printr-o teamă cu
atât mai mare cu cât individul gelos este mai puţin apt să-şi găsească el
însuşi protecţia necesară.
Cum prezintă un psiholog cunoscut, în una dintre
scrierile sale, gelozia “se aseamănă unei întregi combinaţii în care se
amestecă dragostea, seducţia (pentru a-ţi reţine partenerul), teama (“Rămâi cu
mine pentru a mă proteja”), mania (a-l înfricoşa pe celălalt supărându-te dacă
el îşi manifestă dorinţa de a pleca), morala (“Datoria ta este să te ocupi de
familie”, şantajul (“Voi muri sau mă voi sinucide dacă vei continua astfel”),
culpabilizarea (“Dacă iubeşti pe altcineva, înseamnă că nu mă mai iubeşti pe
mine”), suferinţa (“Nu mai dorm din cauza asta”), boala (depresia), forţa (îl
reţii prin violenţă, bani, imobilizare), luarea de ostatici (copiii), ideologia
(“întotdeauna amândoi împreună”, “trebuie să ne spunem tot”), autoritatea (“Nu poţi
avea cheile de la maşină”).
De unde vine Gelozia?
Cum probabil aţi observat din exemplele anterioare pe
care vi le-am prezentat, la baza acestui sentiment neplăcut , se află nişte
credinţe negative (gânduri, imagini), care de cele mai multe ori sunt false, în
neconcordanță cu realitatea. Psihoterapia cognitiv-comportamentală le numeşte
gânduri negative dezadaptative. De ce dezadaptative? Deoarece nu fac bine
individului care le are, provocându-i emoţii puternice negative precum furie,
neîncredere, scepticism accentuat, etc…, într-un cuvânt, suferinţă! Totodată,
aceste emoţii puternice negative care au la bază acest tip de gândire
dezadaptativă, nu fac bine nici celor din jurul persoanei în cauză,
ajungându-se, nu de puţine ori datorită acestei gândiri la un mod de viaţă
lipsit de armonie şi înţelegere.
Ce se întâmplă în mintea “Gelosului”?
De cele mai multe ori, în mintea celui pe care-l
frământă sentimentul geloziei, se prelindă aproape neîncetat diverse etichete
false! Cele mai dese etichete pe care el le are, au ca scop, propria lui
persoană, cu alte cuvinte, este vorba despre autoevaluare globală negativă
(etichetare negativă asupra propriei persoane) şi catastrofarea evenimentului
perceput. Această autoevaluare globală negativă are la bază credinţele
iraţionale, false despre care vă vorbeam mai sus, cum ar fi: ”Dacă nu sunt
mereu băgat în seamă la aceeaşi intensitate de către iubita mea, înseamnă că nu
mă mai place, mă înşeală şi asta e Îngrozitor şi Insuportabil!”, “Dacă iubitul
meu întârzie de la muncă, sigur mă înşeală şi asta e îngrozitor şi
insuportabil!”, Dacă partenerul meu, cochetează cu altă femeie, înseamnă că eu
nu am valoare şi asta e cel mai îngrozitor lucru care mi se poate întâmpla!”, “Dacă
iubita mea glumeşte cu colegul de muncă, înseamnă că eu nu sunt suficient de
bun şi ceea ce face ea e o catastrofă!”, “Dacă iubita mea mă părăseşte, viaţa
mea s-a terminat, sunt un ratat!”, “Dacă iubitului meu îi place să meargă la
bowling cu colegii de muncă, asta înseamnă că nu-i place să meargă cu mine, cu
alte cuvinte eu sunt incapabilă să-l fac să se simtă bine!” etc.
Ce să fac când apare sentimentul chinuitor al geloziei?
Citind exemplele anterioare, puteţi observa că, ceea ce
se întâmplă în mintea gelosului, sunt gânduri şi imagini care pentru mulţi pot
fi copleşitoare şi foarte dureroase, astfel încât manifestările geloziei pot
lua diverse forme înspăimântătoare!
Prima sugestie pe care v-o ofer este, ca, în momentul
în care se manifestă sentimentul geloziei să fiţi conştienţi de gândul care stă
la baza declanşării geloziei şi să faceţi tot ce puteţi ca să-l raţionalizaţi
şi să-l decatastrofaţi, în fond, nimic nu este îngrozitor şi insuportabil din
viaţa dumneavoastră, pot fi evenimente dificile şi greu de suportat, dar cu
siguranţă că le veţi face faţă!
Epictet spunea: “oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li
se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă!” Cu alte
cuvinte, când sunteţi geloşi, fiţi foarte atenţi la felul în care interpretaţi
şi deformaţi evenimentul, iar dacă veţi avea răbdare cu gândurile
dumneavoastră, există posibilitatea să scăpaţi de gelozie!
Totodată, o manieră profesionistă şi adecvată pentru a
scăpa de acest sentiment neplăcut este psihoterapia cognitiv-comportamentală,
unde veţi fi asistat(ă) pe întreg procesul terapeutic de un specialist.
Îţi doresc mult succes şi încredere în capacitatea ta
de a scăpa de gelozie!
Psihoterapeut Adina Demian
|