Fobia Sociala si Anxietatea Socială - Timiditatea

• Fobia de a privi. Persoanele care suferă de această fobie au impresia (adesea, fără o bază reală) că ceilalţi îi privesc intens şi acest aspect le provocă teamă.

• Teama legată de faptul că ceilalţi îşi vor da seama că individul este nervos. De regulă, această fobie are un conţinut precis, pentru că persoana în cauză îşi exteriorizează nervozitatea prin manifestări neurofiziologie, cum ar fi tremurul mâinilor sau al vocii, paloare sau roşeaţă. De teamă că ceilalţi vor observa acest lucru, individul refuză mai ales invitaţiile unde se serveşte ceva de băut, pentru că este convins că ceilalţi vor remarca faptul că îi tremură mâinile când ia o ceaşcă de cafea şi că inevitabilul se va produce: cineva îl va întreba de ce este atât de nervos.

• Teama de a fi „prins” într-o relaţie apropiată. Persoanele care suferă de această fobie raţionalizează frecvent situaţia lor, spunându-și „nu doresc să-mi asum vreo responsabilitate” sau „dacă mi se întâmplă asta nu voi mai putea face ceea ce vreau eu să fac”.

• Teama de a fi „descoperit.” Persoana se teme de faptul că dacă ceilalţi îşi vor da seama de particularităţile personalităţii sale (vor ghici cum este ea cu adevărat ) si o vor respinge. Unii indivizi nici măcar nu sunt conștienți de acele particularităţi care i-ar face pe ceilalţi să nu-i agreeze, în timp ce altora respectivele trăsături le sunt clare („ei vor descoperi că sunt prost, incult, plictisitor sau rău”). Acest gen de fobie conduce la evitarea relaţiilor apropiate cu ceilalţi.

• Fobia de sentimente negative. În această categorie intră tot felul de fobii care pot influenţa întregul stil de viaţă al individului. Cel mai frecvent se întâlneşte teama de reacţia de furie sau de critică. Persoana se teme să exprime astfel sentimentele sau/şi de faptul că alţii ar putea exprima asemenea sentimente faţă de ea. Acest gen de fobie poate îmbrăca un aspect general sau particular, incluzând figuri învestite cu autoritate, reprezentanţi ai sexului opus sau persoane apropiate.

• Teama de singurătate (de a întreprinde o acţiune singur). Această fobie este asociată frecvent cu tendinţa de izolare şi cu dispoziţia depresivă. Frecvent, ea îmbracă forma unei stări de disconfort, fără a se ajunge la o stare afectivă intensă. De pildă, persoana ar dori să iasă undeva la sfârşitul săptămânii, dar nu găseşte pe nimeni să o însoţească, fapt ce îi produce o stare de disconfort difuz. În loc să iasă singur, individul preferă să rămână acasă şi acest lucru îi accentuează depresia.

• Fobia subiectului că nu va putea comunica cu ceilalţi include:

• Fobia că ceilalţi nu îl agreează pe individ. Acesta este poate cea mai răspândită fobie de natură interpersonală şi are un caracter deosebit de distructiv. Adesea, când ceilalţi nu ne plac, unii dintre noi avem tendinţa să reacţionăm prin intermediul unor sentimente de culpabilitate exprimate astfel: „probabil că am făcut ceva rău” sau „este ceva în neregulă cu mine”.

Pentru a evita astfel de situaţii individul se străduieşte permanent să fie o persoană drăguţă şi amabilă, încetând să mai fie el însuşi. În felul acesta, el îşi reprimă dorinţele şi tendinţele, nu luptă pentru drepturile sale şi ajunge uneori chiar să renunţe la demnitatea sa. Consecinţe foarte asemănătoare poate produce şi teama de a nu-i răni pe ceilalţi.

• Teama de a părea ridicol. Unii indivizi sunt cuprinşi de panică la gândul că ar putea face un lucru pe care ceilalţi l-ar considera ridicol şi adesea persoana în cauză se judecă mult mai aspru decât o fac cei din jur. Pentru că orice ar spune sau ar face un individ poate părea ridicol pentru cineva, acesta va tinde să evite tot mai mult să se manifeste în public, devenind tot mai inhibat. Astfel, persoana respectivă îşi va inhiba orice pornire creativă, se va refugia în convențional, transformându-se într-un individ plat şi plicticos.

Foarte apropiată de această fobie este şi teama de a nu greşi, consecinţele ei fiind asemănătoare cu acelea ale fobiei de ridicol.

• Teama de a fi respins. Această fobie împiedică, de asemenea, subiectul să intre în relaţii adecvate cu ceilalţi, având efecte asemănătoare cu cele ale fricii că ceilalţi nu îl agreează. Subiectul devine excesiv de sensibil la reacţiile celor din jur şi ajunge adesea să-şi sacrifice propriile interese şi obiective. El interpretează cel mai mic semn de dezaprobare din partea altei persoane ca pe un semn de respingere, ceea ce reprezintă o adevărată catastrofă pentru el.

• Convingerile de bază legate de autoevaluarea propriei persoane („Sunt o persoană plicticoasă”, „Nimeni nu mă agreează”).

• Supoziții cu caracter condiţional („Dacă le voi arăta celorlalţi ce simt, ei vor considera că sunt incompetent”; „ Dacă nu mă voi exprima corect, ceilalţi vor crede că sunt nebun”).

• Prezenţa unor reguli rigide referitoare la performanţele personale („Trebuie totdeauna şi cu orice preţ să par inteligent”: „Nu trebuie niciodată să manifest vreun semn de anxietate”).