Ce este o Tulburare de personalitate?
Una dintre numeroasele definiţii acordate tulburării de
personalitate este: „Ansamblu caracteristic şi persistent de trăsături ,
predominant cognitive, dispoziţionale şi relaţionale, ilustrate printr-un
comportament care deviază în mod evident şi invalidant de la expectaţiile faţă
de persoana respectivă şi de la normele grupului său social.”
De obicei, tulburările de personalitate, se schiţează
din copilărie, se cristalizează la adolescenţă şi însoţesc persoana respectivă
pe tot parcursul experienţei sale de viaţă.
Ce este Tulburarea de personalitate Histrionică?
Tulburarea de personalitate Histrionică „este o
tulburare ilustrată prin extraversie, sociofilie, comunicabilitate,
impresionabilitate, labilitate dispoziţională şi conduită demonstrativă, de
rol.” (Tulburările Personalităţii, George Ionescu)
Cu alte cuvinte Tulburarea de personalitate Histrionică
este caracterizată printr-un „pattern pervasiv de emoţionalitate excesivă şi de
căutare a atenţiei din partea celorlalţi”. (DSM-IV).
Debut
Asemenea altor tulburări de personalitate, debutul
tulburării histrionice este situat la vârsta adultă tânără, deşi psihologii şi
pedagogii cunosc faptul că primele sale manifestări apar încă din adolescenţă.
Cum se manifestă Tulburarea de personalitate
Histrionică?
Persoana care are tulburarea de personalitate
Histrionică:
-
este incomodată în situaţiile în care nu se află în
centrul atenţiei. Indivizii cu tulburare de personalitate histrionică, adesea,
în mod activ şi dramatic, tind să atragă atenţia asupra lor şi, iniţial, pot
încânta cunoştinţele noi prin entuziasmul, deschiderea evidentă sau tendinţa
spre flirt. Aceste calităţi devin neconvingătoare însă, pe măsură ce indivizii
continuă să ceară să se afle în centrul atenţiei. Ei acaparează rolul de
„suflet al reuniunii”. Dacă nu sunt centrul atenţiei, ei fac ceva de efect (de
ex. inventează întâmplări, creează scene) pentru a atrage centrul atenţiei
asupra lor. Această necesitate este evidentă şi faţă de persoanele pe care le
consideră importante, de ex. un doctor, psiholog, etc. (de ex. flatare, oferire
de cadouri, descrieri dramatice ale simptomatologiei, care sunt înlocuite cu
simptome noi la fiecare vizită).
-
interacţiunea cu alţii este caracterizată adesea
printr-un comportament seducător sau provocator sexual inadecvat.
Comportamentul provocator sau seducător sexual al persoanei cu această
tulburare, este îndreptat nu numai spre persoanele faţă de care individul are
un interes sexual sau romantic, ci survine într-o gamă largă de relaţii
sociale, ocupaţionale şi profesionale, depăşind ceea ce este adecvat
contextului social.
-
prezintă o schimbare rapidă şi o expresie
superficială a emoţiilor. Persoana în cauză prezintă o mare disponibilitate de
a trece de la o stare afectivă negativă la alta, polar opusă, pozitivă.
Asemenea unui copil, această persoană râde „cu lacrimile pe obraz”.
-
uzează în mod constant de aspectul fizic pentru a
atrage atenţia asupra sa. Aceste persoane, sunt extrem de preocupate de
impresia pe care o face supra altora, aspectul lor şi investesc foarte mult
timp, energie şi bani pe îmbrăcăminte şi pentru a se face cât mai atrăgători.
Pot pescui „complimente referitoare la aspectul lor şi pot fi uşor şi excesiv
de deranjaţi de un comentariu critic în legătură cu aspectul lor ori de o
fotografie pe care o consideră defavorabilă.
-
are un stil de a vorbi extrem de impresionistic şi
lipsit de detalii. Opiniile ferme sunt exprimate cu fler dramatic, însă
motivele subiacente sunt de regulă vagi şi difuze, fără fapte şi detalii care
să le susţină. De exemplu, persoana în cauză poate să spună că o anumită
persoană este o fiinţă umană minunată, însă nu este capabil să ofere nici un
fel de exemple de calităţi bune pentru a susţine această opinie.
-
manifestă autodramatizare, teatralism, şi o expresie
exagerată a emoţiilor. Aceste persoane, îşi pot pune în dificultate amicii şi
cunoştinţele printr-o manifestare publică excesivă a emoţiilor (de ex.
îmbrăţişarea cunoştinţelor cazuale cu o ardoare excesivă, plângând necontrolat
în ocazii sentimentale minore sau având accese de furie). Emoţiile lor însă,
par adesea a apărea şi dispărea prea repede pentru a fi resimţite profund, ceea
ce poate face pe ceilalţi să acuze individul de falsificarea acestor emoţii.
-
este o persoană sugestionabilă, adică, uşor de
influenţat de alţii sau de circumstanţe. Opiniile şi sentimentele ei sunt uşor
de influenţat de alţii şi de capriciile de moment. Aceste persoane pot fi
foarte încrezătoare, în special în persoanele extrem de autoritare pe care ei
îi văd ca rezolvarea magică a problemelor lor. Sunt extrem de refractari în a
se angaja în activităţi noi ori în a-şi asuma riscuri personale, deoarece
acestea se pot demonstra a fi incomode. Au tendinţa de a acţiona pe bază de
supoziţii şi de adopta convingeri în mod precipitat.
-
consideră relaţiile a fi mai intime decât sunt în
realitate. Considerând relaţiile mai importante decât sunt ele în realitate,
persoanele cu tulburarea de personalitate histrionică, prezintă aproape fiecare
cunoştinţă ca fiind „scumpul meu, scump amic” ori se adresează medicilor
întâlniţi doar o dată sau de două ori în circumstanţe profesionale spunându-le
pe numele de botez.
Evoluţie
Asemenea altor tulburări de personalitate, tulburarea
histrionică se estompează cu vârsta; totodată, manifestările histrionice se
reduc numeric, evantaiul lor, amplu odinioară, îngustându-se treptat,
reducându-se la căutarea de senzaţii şi conduite insolite. Deseori aceste
persoane, ajungând vârstnice, comit acte de implicaţii medico-judiciare.
Ce pot să fac?
Se recomandă psihoterapie individuală, care ajută
indivizii cu această tulburare de personalitate. Durata psihoterapiei este însă
de relativ lungă durată, timpul optim minim de încheiere a sesiunii
psihoterapeutice fiind după aproximativ 8 luni, maxim după o perioadă de timp
nedefinită.
Îți doresc succes, cât mai multă armonie şi echilibru
interior!
Psihoterapeut Adina Demian
|